Activitățile proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-CULTURA continuă cu procesul de implementare a sistemului de vizualizare interactivă în realitate virtuală.

Aceasta activitate, organizată în trei etape – cea de pregătire a conținutului virtual, de proiectare și dezvoltare a aplicației de vizualizare în realitate virtuală a acestui conținut și cea de implementare a aplicației în cadrul Muzeului Callatis din Mangalia, presupune întreg procesul tehnologic pentru a putea oferi vizitatorilor muzeului o experiență interactivă, virtuală și de calitate.

Prin urmare, pregătirea conținutului virtual, a presupus scanarea a 20 bunuri culturale mobile, modelarea virtuală a replicilor 3D ale artefactelor (obiecte și templul antic), prelevarea texturilor obiectelor și aplicarea acestora pe modelele 3D rafinate.

În ceea ce privește proiectarea și dezvoltarea aplicației de vizualizare în RV, avem în vedere pe lângă proiectarea aplicației și implementarea modulelor de vizualizare animație și interacțiune a utilizatorului cu mediul virtual, întegrarea acestora într-un sistem de vizualizare unitar și evident testarea acestuia atât în vederea validării sale cât și la beneficiar.

În prezent eforturile noastre se concentrează asupra obținerii unei soluții de vizualizare adaptate condițiilor Muzeului Callatis din Mangalia.

Pentru detalii despre acest proiect, despre finanțări ale proiectelor culturale sau alte proiecte finanțate vizitați www.eeagrants.orgwww.ro-cultura.rowww.culturasport.ro

Leave a Reply