Statuetă fragmentară din marmură cu reprezentarea seminudă a Zeiței Afrodita, Epoca romană timpurie (225-250 p.Chr.)
***
Afrodita (Venus la romani), zeiţa greacă a iubirii şi frumuseţii, fiica lui Zeus şi a Dionei, atestă un cult de o vechime considerabilă, deopotrivă în coloniile ioniene şi doriene (megariene), cu atribuţii ce ţin îndeosebi de funcţiile ei marine.

În Scythia Minor, cultul divinităţii este atestat prin existenţa unor temple, dedicaţii votive, numeroase reprezentări coroplastice şi monumente sculpturale.

Încă de la apariţie, cultul Afroditei capătă diverse ipostaze. Cele mai des întâlnite sunt tipurile de tradiţie elenistică, cu atestări şi în epoca romană: Afrodita cu stephane, unde zeiţa apare de obicei însoţită de acolitul său Eros și Afrodita seminuda sau nuda.

Cultul zeiţei Venus în epoca romană, oficial şi popular totodată, este deplin ilustrat la Callatis printr-o statuetă fragmentară din marmură care o reprezintă pe zeiţă în ipostaza de “Venus pudica” pe un soclu cu inscripţie în limba greacă: ,,Noroc bun! Eu, preoteasa Aurelia Chriseea, fiica lui Dionysos, am cumpărat statuia pe cheltuiala mea”. Statuia a fost considerată o replică locală târzie a unui tip de Afrodita seminuda, creată în ambianţa rodo-asiatică din epoca elenistică şi a fost datată în al doilea sfert al sec. III p. Chr.

Piesa este clasată în categoria juridică Tezaur în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța.

www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants

Leave a Reply