Deși până azi ne-a lipsit interacțiunea cu publicul, activitățile proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-CULTURA au oferit doza de entuziasm care a motivat echipa să depășească această perioadă.

În această perioadă profesioniștii muzeului și-au dezvoltat expertiza în domeniul clasării sau restaurării bunurilor de patrimoniu beneficiind de mentoratul unora din cei mai buni experți acreditați de Ministerul Culturii în clasarea și restaurarea bunurilor culturale.

S-au făcut pași importanți și în implementarea sistemului de vizualizare interactivă în realitatea virtuală unde partenerii noștri în proiect, Laboratorul de Cercetare în Realitate Virtuală și Augumentată din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, au scanat 3D componente ale unui templu antic, activitate care va sta la baza reconstituirii virtuale a acestuia.

Pentru a valorifica rezultatele, am montat ecrane de înaltă rezoluție pe care vor apărea imagini ce vor fi controlate de vizitatori prin exprimarea unor gesturi naturale detectate prin dispozitive de tip LeapMotion și interpretate de aplicația software de vizualizare.

Pentru detalii despre acest proiect, despre finanțări ale proiectelor culturale sau alte proiecte finanțate vizitați www.eeagrants.orgwww.ro-cultura.rowww.culturasport.ro

Leave a Reply